DE CE?!

De ce mi-am facut blog?

De ce acum?

De ce nu odata ca niciodata?

De ce m-a cotropit nevoia sa scriu si sa imi scriu?

De cate ori nu stiu,

nu vreau

sau nu pot

sa(-mi) raspund la “de ce?”-uri,

apelez la un banc demisec care, zice-se, e inspirat dintr-o realitate.

Bancul suna cam asa:

Facultatea de filozofie. Examen de admitere.

Candidatii asteapta cu sufletul in dinti subiectul care ii va propulsa in sferele inalte ale filozofilor cu diploma,

sau ii va arunca in iadul filozofilor de sambata seara la un sprit cu prietenii.

Profesoara deschide plicul. Nu se aude decat zgomotul hartiei rupte parca in slow motion: “harrrrssssttttt”.

Isi drege vocea, apoi citeste subiectul care se rezuma la o singura intrebare

cu pretentii de generare a multor dileme existentiale:

” DE CE? “

O secunda toata lumea incremeneste. Candidatii se uita nedumeriti unii la altii:

“De ce?”
“De de ce??!”

Un moment de stanjeneala, apoi pixurile incep sa se miste pe foile albe,

intai incet, nesigur, apoi febril, umpland pagina dupa pagina 
cu raspunsul raspunsurilor la intrebarea intrebarilor.

Doar un baiat din ultima banca nu scrie nimic. Preda lucrarea, semneza si iese.

Profesoara ridica ironic o spranceana si arunca un ochi curios pe extemporal.

Pe foaia alba sunt mazgalite drept raspuns doar trei cuvinte:

“DE CE NU?”