Dragoste de papagal

Deloc surprinzator, in fiecare om e un colectionar…mai mult sau mai putin amator.

Fiecare colectioneaza ceva care il defineste sau care ii lipseste, desi nu intotdeauna constientizeaza: functii, laude, decoratii sau alte elucubratii, masini, ceasuri bune si rele, prieteni reali, imaginari sau virtuali, like-uri, vacante, fite, domnite sau ce altceva o mai rima cu -ite, ca autoarea nu are toate rimele la ea in ziua asta.

O ea una, de cand se stia, colectiona …dragostea.
Iubirea, mai exact, ca sa nu ascundem un sentiment asa mare dupa niste cuvinte neincapatoare.
Nu iubirea poetica, nici prozaica, nici parinteasca, nici lumeasca, nici platonica, nici utopica, nici filantropica, nici mizantropica, nici infinita, nici chinuita, nici neimpartasita, nici nemarturisaita, neimplinita, nefericita, netarmuita, sau orice alt tip de adjectiv
care sa stea in mod obisnuit langa iubire va poate trece prin cap.
Doar specia aia rara de iubire careia oamenii ii zic…reciproca.

Colecta cupluri inimoase, nabadaioase, delicioase
si le sigila in cap intr-un borcan frumos ambalat,
asa cum pui dulceturile in raft.
O colectie saraca, e drept, care nu depasise niciodata 10 exemplare,
dar se consola cu faptul ca in cazul asta calitatea emotiei e mai importanta decat cantitatea.
Isi stergea de praf colectia cu incantare din cand in cand,
mandra ca a descoperit si adunat acele povesti de dragoste
care nu se strica, nu se acresc, nu se decoloreaza si nu mucegaiesc in timp.

Uite-asa a descoperit intr-o oarecare seara din greseala un cuplu de papagali…indragostiti.
Nedezlipiti, desi inghesuiti intr-o colivie cu pasari care mai de care mai mari,
mai colorate si mai ispititoare.
Si s-a indragostit la randul ei…de ei.
S-a lipit instant cu sufletul de dragostea lor colorata si ciripitoare,
intr-un ciudat menaj a trois in care ea nu intervenea. Doar ii admira.

I s-a parut ca ar fi incununarea colectiei de povesti de dragoste reciproca,
asa ca, fara sa se mai gandeasca si razgandeasca mult,
i-a cerut de papagali pe viata si i-a luat acasa intr-o colivie frumoasa.
I-a botezat imediat Tea si Dor,
pt ca numele lor sa insemne mai mult impreuna decat separat:
TeaDor!
TeaDor
TeaDor
Pentru ca asta faceau papaglii toata ziua, se adorau reciproc,
de parca stiau ca de acum e scris asta in numele lor.

Erau inspirationali si aspirationali si…
irationali si pasionali si tipicari cu dragostea lor papagaliceasca,
plina de tot felul de ritualuri zilnice:
se ciuguleau si se giugiuleau,
dormeau si se trezeau imbratisati,
isi dadeau graunte din cioc unul altuia,
isi curatau si aranjau penele reciproc,
se certau si se impacau,
se leganau si se jucau
si iar se ciuguleau si giugiuleau si hraneau si pupau si tot asa.

Papagalii erau o oglindire continua a unuia in celalalt,
nu exista niciun gest de tandrete sau tristete pe care sa nu il ia automat,
ca si cum ar lua o boala, unul de la altul.
Ai fi zis ca in inimile lor mici nu incapea decat un singur sentiment odata,
si acel sentiment, oricare era el, era pentru celalalt.

Dar azi asa, maine asa, incet incet i-a mai trecut indragosteala de dragostea lor papagaliceasca,
cu care ajunsese sa se obisnuiasca, si au inceput s-o sacaie intrebarile existentiale.

Cateodata se uita fix in margelele negre care le tineau loc de ochi
si se intreba daca sunt fericiti cu adevarat,
daca nu e doar obisnuinta care ii tine dormind imbratisati in fiecare noapte,
nedespartiti in fiecare zi,
daca nu cumva sunt asa pentru ca nu stiu altfel cum fi.

Asa ca intr-o buna si nebuna zi plina de indoieli si de empatii,
se hotari sa ii elibereze de colivie,
sa ii elibereze pe unul de prezenta celuilalt
si sa ii elibereze de dragostea care ii tinea incatusati, in felul asta.
Sa ii lase sa zboare intr-o colivie ceva mai mare: baia!
Sa vada daca mai multa liberatate face bine sau nu iubirii asteia “adevarate”,
Sa se bucure si ei de libertatea de a se indragosti de propria reflexie in oglinda de la baie, poate.
Un experiment invidios si rautacios, se pare.

Doar ca socoteala din baie nu se potriveste cu cea din bucatarie, dormitor si sufragerie,
asa ca, cum-necum, papagalii au evadat si au inceput sa-si zboare dragostea prin tot casa.

Desi dragostea lor era bombardata cu stimuli noi,
gen o roscata disperata care ii alerga, tipa si se agita, de ce numai ea stia,
o pisica pofticioasa care voia sa ii invite sa-i fie cina,
niste pestisori dezorientati, etcaetera, papagalii au rezistat.
Si desi zburau separat, aterizau intotdeauna impreuna.

3 zile si 3 nopti, ca in povesti,
durase incercarea de a prinde si a baga in colivie la loc iubirea lor multicolora.

Inca din prima zi, cand pisica incercase sa il pupe pe Dor, prinzadu-l din zbor,
Tea ii sarise imdediat in ajutor ca o leoica neimblanzita, nu ca o banala papagalita domesticita.

Prima zi nu au mancat deloc, s-au hranit doar cu dragoste, pare-se. Spre disperarea roscatei care pusese masa in colivie, de.

A doua zi, infometata si insetata, papagalita n-a mai rezistat si a intrat in colivia capcana.
Papagalul a asteptat afara, rabdator, si nu a intrat decat dupa ce papagalita lui a terminat de mancat si a zburat.
Totul spre exasperarea roscatei care nu reusea nicium sa ii prinda pe amandoi in acelasi loc.
Desi despartiti, erau in continuare uniti, isi aparau libertatea care nu paruse a-i dezbina deloc.

Asa ca o ea, povestitoarea, inchisese colivia, tinandu-l captiv pe Dor si separandu-i definitiv, uite asa, ne necaz. Si de mila pisicii prizoniera in dormitor.

Dar a 3-a zi dimineata, cand povestitoarea s-a trezit, s-a topit:
papagalul din colivie o hranea printre gratii pe ea,
papagalita ramasa in libertate, singura si infometata.
Samanta cu samanta, aduna din hrana lui si o impartea cu jumatatea.

Si daca nici dovada asta de dragoste neconditionata nu a topit ca pe ciocolata pana si inimle de piatra,
pe inserat,
cand au adormit imbratisati printre gratii,
desi erau unul in colivie si unul afara,
n-a mai putut rezista.
A deschis colivia, oferind dragostei asteia libertatea de a alege unde se va infasura si desfasura.

Pt ca prea era clar ca da, papagalii astia mici si aparent tampiti
se iubeau mai mult si mai frumos si mai bine decat majoritatea oamenilor,
care in desteptaciunea si superioritatea lor
mai mult gandesc decat iubesc,
mai mult teoretizeaza decat concretizeaza,
mai mult viseaza decat realizeaza.

Si papagalii indragostiti au ales colivia in final, dovedind ca desi iubeau libertatea,
se iubeau unul pe celalalt mai mult.

Acum stia de ce era asa saraca in exponate colectia ei de dragoste adevarata.
De ce iubirea reciproca e in general un lucru asa de rar.

Concluzia are o doza zdravana de dulce-amar:
ca sa iubesti adevarat si neconditionat trebuie sa fii putin “papagal”.

Si un om care sa isi asume asta e un exemplar foarte rar.
Iar doi sunt deja mai multi decat poti spera, nu-i asa?