Nu se stie cum, cand si de ce,
dar sper ca istoria va consemna exact momentul in care binecunoscutul
“Crede si nu cerceta!”
s-a transformat pentru omenirea toata in
“Cerceteaza si sa nu crezi, cumva!”
Cert e ca toata lumea si nelumea te avertizeaza din prima secunda ca “Increderea se castiga”.
Si nu la Loto.
Desi parca ai avea sanse mai mari s-o castigi la Loto toata odata
decat s-o primesti cu taraita de la cei care, odata cu afirmatia asta,
ne daruiesc cu generozitate mare toata neincrederea din dotare.
Daca le-ai auzi gandurile, ar zice “Poftim neincrederea mea!
Am toata increderea ca nu ma vei dezamagi si ca te vei cobori la nivelul neincrederii
pe care ti-o acord in timp record.”
Ea una nu intelesese niciodata de ce numai increderea trebuie meritata,
dar neincredere primesti cat e ziua de lunga, sa-ti ajunga.
Oamenii sunt mai drastici decat tribunalele, iti acorda prezumtia de vinovatie in loc de nevinovatie din start
si trebuie sa dovedesti ca esti nevinovat constant.
Esti condamnat cu executare pentru pacatele altora,
pentru dezamagirile pe care le-au provocat cei dinaintea ta.
Neincrederea e ca o boala molipsitoare de care, desi sufera toata lumea, nimeni nu se trateaza.
Toti par sa creada ca te intareste si te imunizeaza.
Devii imun la toate amagirile si dezamagirile din lume.
Problema e ca odata cu imunitatea la dezamagiri dobandesti automat imunitate si la fericiri.
Ori iei si,si, ori nici,nici, alta cale nu e.
Si daca te angajezi la munca sisifica de castigare a increderii cuiva,
nu te astepta sa o primesti vreodata toata.
Forta gravitationala a profetiei care se autoindeplineste va fi intotdeauna mai mare
decat puterea ta de a impinge increderea pe culmi neatinse de altcineva inaintea ta.
Iar adevarul adevarat e ca increderea aia meritata, dobandita,
castigata, muncita, agonisita, chivernisita…
nici macar nu e incredere adevarata!
Pentru ca increderea adevarata, ca si dragostea adevarata,
e neconditionata.
Pentru ca increderea profunda sta in inima.
Creierul e de felul lui, e mai neincrezator, mai suspicios, mai pricinos.
Un carcotas temator care actioneaza ca un judecator necrutator
si care te gaseste vinovat anticipat de crimele pe care nu ai apucat sa le savarsesti.
Increderea nu e un premiu pe care il castigi pentru merite deosebite.
Increderea e un dar.
Nepretuit.
Pentru toate celelalte exista Mastercard, vorba reclamelor.
Nu il dai de ziua lui sau a ei, de Craciun sau de Valentine’s Day.
Nu il dai ca sa il primesti la randul tau.
Nu il dai pentru merite deosebite, realizari exceptionale sau proiecte plenare.
E un dar pe care il dai fara nici ocazie.
Ca si cum ai darui lozul castigator cuiva care nici n-a jucat vreodata.
Cel mai minunat dar pe care il poti darui sau primi.
Dar nu e un dar oarecare: e un dar viu.
Stii, ca atunci cand daruiesti un pui de pisic.
Sau, pentru alergicii la pisici si pisiceli, hai sa zicem un pui de catel.
Asa ca ii placea sa daruiasca oamenilor incredere pana la proba contrarie.
Poate si pentru ca majoritatea iti dadeau neincredere pana la proba contrarie,
si ea fusese mai rebela din fire,
o lua mereu pe contrasens cand gasea ca sensul majoritatii nu are niciun sens.
“Uite! Primeste increderea mea!
De ce? Degeaba!
E a ta, atinge-o, mangai-o, ia-o in brate, bucura-te de ea!”
E inca un puiut de incredere.
Mic, pufos, dragut si un pic speriat. Imaculat.
Destul de neajutorat, abia se tine pe picioare.
Inca orb. Ca doar asa e ea, increderea. Oarba.
Va orbecai o vreme prin colturile sufletului tau
si se va rani si zgaraia de toate suprafetele neslefuite.
Te va citi in Braille si iti va linge ranile lasate de alte neincrederi
care ti-au scrijelit interiorul.
Se va incolaci in jurul inimii tale si ii va tine de cald in zilele insingurate.
Ia cu incredere increderea mea.
Am incredere in tine ca vei avea grija de ea.
Ca o vei hrani ca sa mai prinda puteri
si sa se faca dintr-o incredere mica una mare si voinica.
Ca o vei alinta macar o data pe zi.
Ca o iubi asa cum stii.
Ca o vei lua cu tine cand ne intalnim…si cand nu.
Ca vei stii sa gasesti in ea mai mult o bucurie decat o povara,
pentru ca stiu ca poate fi si una, si alta.
Doar nu o rani, nu o chinui, nu o neglija,
n-o baga intr-un sertar la pastrare, se va sufoca.
N-o scote din maneca ca pe un as doar cand ai nevoie de ea,
nu te purta de parca e de fier si de otel, pentru ca nu e.
E fragila ca orice lucru viu.
Si nu e ca in desene animate,
unde animalutele torturate isi revin ca prin minune
ca sa poti sa le ranesti inca o data si inca o data.
E din lumea adevarata.
Daca moare, Increderea mea o sa moara in bratele tale.
Sufocata din nepasare.
Si nicio parere de rau n-o s-o poata resuscita vreodata.
Iar moartea puiului de incredere va sta mereu intre noi.
Un cadavru de pui de pisic rece, trist, mototolit si chinuit.
Crede, si nu cerceta.
Pentru ca da, poate ca increderea se poate si castiga.
Dar nu recastiga.
Stie cineva pe cineva care stie pe cineva care stie pe cineva care a castigat de 2 ori la Loterie cumva?!
CRAITA 