Parfum de barbat

Pe masuta ei de machiaj, printre rujuri, farduri, bijuterii si alte cochetarii, trona un parfum barbatesc.

O sticluta mare, transparenta si patratoasa.

Forma simpla, masculina si colturoasa contrasta fericit cu licoarea parfumata, dulce-picant lemnoasa,
genul de aparenta si esenta care se pun reciproc in evidenta.

“Al cui e asta?” intrebase un el odata ca niciodata intr-o seara mai tensionata,
analizand parfumul barbatesc de parca atunci il vedea prima data.

“Al…meu?” raspunsese ea cu o intrebare voalata.

“Esti nostalgica dupa careva si te dai cu parfumul lui?” incercase el un ton ironic si nepasator care sa ii ascunda iritarea evidenta.

“Da. Sunt nostalgica dupa mirosul iubitului meu din viitor” gandise ea, amuzata.

Raspunse totusi cu un “ Nu. E parfumul meu dintotdeauna.”, impaciuitor.

Intotdeauna ala tinea de cativa ani, de fapt.

Exagera publicitar, dar isi asuma acest defect profesional.

Ei bine, da. Parfumul ei preferat era un parfum de barbat.

Nu intelegea de ce asta ar mira pe cineva.

Fusese intotdeauna fascinata de masculinitatea adevarata, asumata.

Intre ea si parfumul cu pricina fusese dragoste la prima mirosire, ca sa zicem asa, si de atunci se reindragostea de el de cateva ori pe zi.

Acum ca se gandea, era mai degraba si mai profund indragostita de parfum decat de domnul cu intrebarea,
asa ca gelozia lui aparent deplasata era de fapt justificata.

Si era precisa ca si parfumul simtea la fel pentru ea, atractia adevarata nefiind niciodata unilateral dezvoltata.

“Scrie pe el “pour homme”. Esti “homme” cumva?,” insistase el si seara incepuse brusc sa miroasa a cocktail Molotov.

“Nu. Sunt “pour homme”. Tot ca parfumul. Pour un homme ou pour…altul!” raspunsese ea provocator cu un furculition cu acent ironico-francofon, dorindu-si sa ramana singura cu parfumul.

Desi era mereu pe masuta ei, i se facuse dor de parfumul parfumului.

Lua in mana sticluta, mangaindu-i colturile asa cum o femeie mangaie colturile trupului unui barbat, incercand sa-i pipaie si sufletul in acelasi timp.

Mangaind recipientul parca ii dezmierda si continutul, cumva.

Desi sticla de 100 de ml era imensa si grea, parca tot nu i se parea destul de mare pentru ea.

Isi dorise o bucata cat mai mare din parfumul preferat.

Daca ar fi putut, l-ar fi cumparat probabil la litru.

Asa era ea, nesatula de lucrurile pe care le iubea.

Si oricum nu credea ca esentele tari se tin in sticlute mici.

Credea ca esentele tari se tin in inimi mari.

Privi parfumul cu ochi proaspeti, ca si cum il vedea prima data.

Lichidul avea culoare de chihlmibar si cand batea soarele in el arunca umbre semipretioase in toata incaperea.

In afara de marca, pe sticluta nu scria decat “pour homme”.

Un parfum fara nume. Care se prezenta simplu si demn, ca si cum era primul si ultimul parfum din lume.

Cumva chiar era, pentru ca intre timp parfumul nici nu se mai producea, probabil pentru ca il cumpara numai ea.

Se amagea cu ideea ca mirosul ala o completa si o complimenta doar pe ea si pe nimeni altcineva, asa ca atunci cand parfumul nu mai fusese disponobil in parfumerii se bucurase in aceeasi masura in care se intristase.

O aroma atat de intens masculina nu face decat sa sublinieze feminitatea, sa o puna intr-o lumina difuza, confuza, sa o descopere putin cate putin, acoperind-o in esente misterioase.

O forma atat de patratoasa se potrivea cu rotunjimile feminine ale sufletului ei.

Pulveriza un pic si deschise bratele pentru a primi imbratisarea aromata si ametitoare a picaturilor mici din ploaia de licoare.

Deschise buzele si gusta cativa stropi, parca inima ei se voia si ea putin parfumata.

Imbracata in parfumul asta se simtea alintata, protejata de mirosul de barbat modern si demodat, misterios si familiar, dulce si aromat, putin condimentat.

Se adulmeca incantata de felul in care mirosul pielii ei si cel al parfumului se impleteau intr-un parfum nou, un parfum destinat sa fie purtat doar de cel pe care l-ar fi imbracat partial in pielea ei intr-o imbratisare imbracata doar in umbre.

Isi aminti cum odata ca niciodata adormise fericita pentru ca mainile ei miroseau a un el.

Alt el decat elul cu care incepe povestea si care nici nu era relevant decat pe pozitie de personaj secundar in expozitie.

Isi aminti cum adormise zambind, cu palmele inclestate, ca nu cumva mirosul sa se risipeasca, tinadu-i strans mireasma in brate pana dimineata.

Dar dimineata mirosul nu mai era, ramasese prins printr-un vis.

Un vis despre parfumul parfumurilor, o combinatie ametitoare in care mirosul ei si mirosul lui se recompuneau int-unul singur, un parfum naucitor facut din dansul trupurilor lor.

Protagonistul din Parfumul lui Suskind crease parfumul perfect adunand esente de frumusete
din care a realizat un parfum atat de apetisant incat in cele din urma purtatorul lui a fost devorat.
Pentru ca mirosea a dragoste si toti oamenii sunt vesnic flamanzi de emotia asta.

Dar intuia cumva ca asta era numai jumatate din reteta secreta a celui mai parfum parfum.
Daca ar fi fost personaja principala in cartea cu pricina, ar fi stiut sa adune nu stropi parfumati de frumusete individuala, ci mirosul amestecat a doua parfumuri care se iubesc unul pe celalalt.

Mirosul unui om e ca o melodie in care fiecare nota e un gand, o emotie, un strop din prajitura preferata, franturi de suflet, carne si vis, alcatuind un parfum unic, imposibil de descris sau copiat.

Asa ca Parfumul Parfumurilor nu putea fi facut decat din povestea de iubire dintre doua parfumuri.
Din parfum de el si parfum de ea combinate desavarsit, cu note de baza de intimitate,
note de varf de emotii care de care mai colorate,
cu note de mijloc de melodii, arome de sarutari furate,
cateva lacrimi poate, cateva imbratisari picante…

Cel mai parfum parfum ar mirosi a amandoi, a arome imbratisate si imperecheate ca rimele unui poem scris cu miresme in loc de cuvinte.

Surase si surasul ii miroasea a raspunsuri la intrebari neintrebate.

Si hotari ca intr-o zi o sa boteze parfumul ei cu numele lui.

Cum care lui?

Al aceLUI LUI.

InimosuLUI barbosuLUI parosuLUI deliciosuLUI spectaculosuLUI savurosuLUI ingeniosuLUI unicuLUI LUI.

Va inchide in sticluta cumva esenta de “noi”.

Iar parfumul astfel creat se va numi “Mon”.

Si atunci, pe sticluta va scrie, in loc de mult prea generalul “Pour Homme”,

“Pour Mon Homme.”