episodul 2 – Inima capoasa si cap inimos
Deci,
cum spuneam “deci”-ul este foarte important la inceputul frazelor,
caci viata e un sir nesfasit de concluzii neconcludente.
Deci sa incepem cu rezumatul primului episod, din care poti intelege ideea, dar nu contextele si subtextele,
care sunt pe
“Imagineaza-ti ca fiecare om e o tara.
Ce organ e la putere la tine?
A fost odata cand creierul ei era un ingrozitor dictator atotstiutor
care trona de pe varful unei coloane vertebrale de fier forjat.
Pana intr-o zi in care inima s-a revoltat si s-a inscaunat ca o regina direct in cap.”
Cum spuneam, inima a pornit pe neasteptate revolutia care putea fi considerata o evolutie sau o involutie, in functie de doza de cinism a povestitorului.
Sa nu credeti cumva ca a fost o revolutie de catifea.
Ca orice revolutie care se respecta, a fost cu multa varsare de sange, de lacrimi si de cerneala…virtuala.
Inima a daramat cat ai clipi tot ce construise cu sarg creierul an de an si zi de zi:
de la relatia perfecta cu barbatul perfect compus care mergea perfect simplu catre un viitor mai mult ca perfect,
ceea ce poate parea perfect perfect daca nu iti dai seama ca atingerea perfectiunii e moartea evolutiei, ca sa nu mai zic a pasiunii…
pana la slujba perfecta cu perspective perfecte pentru perfectionarea perfectiunii profesionale.
Poate credeti ca povestea e despre cat de bine e cand inima isi proclama suprematia…dar imi pare bine sa va dezamagesc si sa va spun ca da, dar nu prea.
E mai mult despre cat din povestitoare se regaseste in fiecare cititor sau cititoare.
Cand se instaureaza la putere cordul lucrurile nu devin mai usoare…dar macar nu sunt previzibile sau plictisitoare.
Inima bate cateodata regulat ca un rege intelept, puternic si drept… cateodata alandala ca o printesa razgaiata care vrea vrea vrea fara sa stie exact ce, dar vrea acuma acuma!!
Dupa o perioada nauca in care inima a guvernat din cap si creierul a stat exilat si bosumflat in piept, s-a restabilit o oarecare ordine in dezordine.
Cand a realizat ca sa iti porti inima in cap si creierul in piept nu e vreo scofala, a trimis creierul la locul lui si l-a investit prim ministru …
iar ea, inima, s-a auto-intutulat regina printesa vrajitoare spiridusa ghidusa zana buna si nebuna si multe alte titluri de personaj principal din povesti fara final.
Cum cele doua parti nu gaseau nicio punte de legatura, au apelat la coloana vertebrala anterior amintita.
Care dupa ce a fost eliberata din armura de fier forjat, a fost desasamblata si rearanjata astfel incat sa fie destul de ferma incat sa conecteze cele doua puteri in stat,
dar destul de flexibila incat sa le balanseze fara sa se rupa de fiecare data cand aparea o disputa.
Cu toate ca o fascinasera dintotdeauna oamenii cu inima mai mare decat creierul, carora le admira curajul de a iesi cu pieptul deschis in lume, de a-si expune vulnerabilitatile si de a face din ele puteri de necontestat…
si-a dat repede seama ca la ea inima nu era mai mare decat creierul, oricat si-ar fi dorit.
Erau cam de aceeasi marime…desi nu gandea de obicei in dimensiuni, ca numai barbatii isi masoara tot non-stop.
Si desi incerca in mod constant sa mai inece din neuroni in cocktail-uri ca sa faca viata inimii mai usoara, era doar o solutie temporara, tot nu reusea sa stabileasca suprematia incontestabila a cordului.
Creierul isi baza puterea pe senzatia de nesiguranta pe care inima aflata la conducere o induce.
Isi folosea tot timpul sinapsele ca pe plase de siguranta in care prindea bataile inconstiente de inima care se aruncau direct in cap, cautand adrenalina emotionala, si sublinia ca fara el colapsul era iminent, evident.
Dar inima era apriga si-si impunea de obicei opinia cumva… cu exceptia situatiilor in care era ranita, julita, zgaraiata sau invinetita.
Ceea ce se intampla destul de des pentru ca in afara de faptul ca era excesiv de sensibila, se mai si baga in orice bucluc cu o candoare demna de cauze mai rare.
Atunci creierul o lasa sa se vindece si prelua temporar puterea.
In mod ciudat, pare ca creierul incepuse sa simta ceva pentru inima…
altfel nu se explica de ce cand ceva o ranea se infuria peste poate, se erija in judecator si se incapatana sa faca dreptate ranind la fel de tare pe cat durea.
Creierul nu era prea destept, credea ca razbunarea nu e un bumerang, ci un pansament.
In aceste razboiae in care toti erau victimele propriilor frici nimeni nu invingea, dar toata lumea pierdea.
Stiu, asteptati sa va spun mai repede cum e cu tratatele de dragoste si pace, dar nu va tineti respiratia, inca imi fac curaj sa vorbesc despre asta.
Cu o inima capoasa si un cap inimos, isi tricota zilele una pe fata, una pe dos.
Ceea ce e relevant de consemnat e ca in anii care au urmat nu a regretat nicio nanosecunda rasturnarea puterilor in stat.
Dar cum asta nu se vrea o poveste de adormit copiii, ci una de trezit adultii, sa condimentam finalul cu un pic de hardcore…deloc gratuit, cum ar putea parea.
Chiar cand sistemul parea cat de cat balansat si inima invata sa conduca si sa se conduca, luand decizii pasionale, irationale,
dar asumate ca fiind valide desi invalidate constant de creierul care pufnea ironic nonstop…
hop top a aparut a 3-a putere in stat si a dat iar lucrurile peste cap.
“Corpul”,
sa-i zicem asa ca sa nu individualizam intr-o maniera indecenta cea de a treia parte componenta si sa castigam un gen dubios de cititori admiratori,
“corpul” cum ziceam fusese ignorat si nu fusese incorporat niciodata in niciun sistem de conducere…
dat fiind ca era considerat inapoiat, un fel de animal domestic de companie cu pretentii exagerate de atentie.
S-a dovedit insa ca e un animal salbatic cu instincte puternice care ar da de furca oricarui vanator.
Surprinzator, “corpul” care pana acum doar mieuna, zgaraia sau torcea, a inceput sa-si ceara drepturile folosind slogane gen “libertate egalitate fraternitate”, sau “cine nu e cu mine, e impotriva mea”.
Initial atat inima cat si creierul s-au uitat de la el de sus, si la propriu si la figurat, gen “ia uite cine cu cine vorbeste”.
Dar pana la urma au trebuit sa ii ia in considerare doleantele de frica ca va musca ca un turbat, periclitand echilibrul fragil al sistemului proaspat format.
Dar, cum v-am obisnuit, continuarea in episodul urmator,
care va fi si ultimul, dat fiind ca subiectul asta are talent de poveste fara sfarsit si risca sa plictiseasca povestitorul inainte sa plictiseasca cititorul.
CRAITA 
Pingback: I. (dez)echilibrul puterilor in stat | CRAITA