-partea I-
Isi petrecuse toata noaptea urand din tot sufletul si din tot trupul un oarecare pahar. Un pahar ordinar.
Aruncand paharului priviri cand ucigatoare, cand indiferente, cand superioare. Cu toate nuantele din dotare.
Si paharul nimic, nu se sinchisea. Nici macar nu o vedea.
Nu avea ochi pentru ea.
Parea preocupat doar sa oglindeasca siluetele noptii in licoarea pe care o servea.
Ceva mai frustrant era greu de imaginat.
Cum sa urasti un pahar banal?
Nici macar vreun pahar frumos de cristal…
Nici macar vreun pahar cu un picior extraordinar…
Nicimacar vreun pahar cu obraz subtire…
Nici macar vreun pahar inalt…
Nici macar vreun pahar diferit colorat…
Nici macar un pahar foarte urat dar innobilat de continut…
Nici macar vreun pahar incrustat cu initiale…
Nici macar vreun pahar umplut cu ambrozie si nectar.
Era doar un oarecare pahar care nu avea nimic, dar nimic extraordinar, oricat l-ar fi analizat.
De fapt asta o innebunea. Ca paharul nu merita deloc atentia pe care i-o acorda.
Drept era ca paharul nu-i facuse nimic personal.
Era un pahar vinovat doar de faptul ca nimerise in seara aia in mainile cui nu trebuia.
La inceput fusese gustat usor de buzele insetate. Putin crapate.
Fusese cuprins tandru in mana inclestata in jurul taliei lui. Cum a cui? A paharului. Desi paharul ala nici nu avea talie, fie vorba intre noi, povestitoarele.
Se incalzise in palmele fierbinti, se vedea dupa cat de repede se topise gheata intre ei.
Fusese strans cu patima cand conversatia se aprindea… sau mangaiat distrat cand discutia lancezea.
Captase toate umbrele si luminile din ochii lui, oglindite in licoarea pe care o continea.
Avea amprentele lui pe fiecare centimetru patrat. Amprente pe care le purta ca pe o pecete.
Fusese cuprins in degetele ferme dar moi de nenumarabile ori.
Iar buza paharului fusese sarutata cu nesat toata noaptea, nerusinat, in vazul tuturor.
Fusese sorbit gura cu gura, pana la ultima picatura.
Pana cand ramasese indecent de gol.
Fusese privit cu ochi dornici, nesatui, apoi umplut repede la loc.
Si sarutat si framantat in maini, iar si iar, ca intr-un calvar.
Se opri. Gandul era otravit, amar.
S-ar fi diagnosticat cu gelozie cronica in stare finala, dar chiar si pentru ea sa fii geloasa pe un pahar era ilar.
Ar fi ras in hohote daca nu era preocupata sa faca paharul bucati arucand in el cu priviri dure, contondente, ca si cum ar arunca cu pietre.
Ca apoi sa-si imagineze in slow-motion cum il calca toata noaptea in picioare mii de tocuri nepasatoare.
Cum il matura chelnerul cu o privire dispretuitoare si cum apoi e ingropat in uitare, azvarlit intr-o ghena oarecare.
Zambea malefic. Facuse deja un scenariu absurd in care lovea paharul dintr-o intamplare deloc intamplatoare. Paharul s-ar fi facut zob ciob pe podea…dar ce sens avea?
Ar fi fost inlocuit cu un pahar si mai banal, daca exista asa ceva.
Si stia ca ar fi urat la fel de aprig orice pahar.
Doar pentru ca paharul ala nu era ea.
– va urma-
– sau nu va urma-
CRAITA 